Taramul sufletelor damnate

Era un loc mare, imposibil de spus cat de mare. Si la fel de greu se putea spune ce forma avea. De fapt, nu forma il definea, ci murmurele care se auzeau. Erau murmure de durere, de spaima, de singuratate, de regret si toate copleseau acest loc. Sufletele damnate pluteau ca intr-un ocean agitat incercand sa isi gaseasca linistea, insa nu faceau decat sa se alimenteze reciproc cu amintirea tragediilor prin care trecusera.

Singurul care statea semet si neatins de toate astea, era el, Gardianul. Statea drept, in fata portilor mari din mijlocul acestui taram, facandu-si datoria inca de la inceputuri. Avea grija ca de fiecare data cand venea un suflet nou si portile se deschideau, sa-si ridice halebarda impresionanta si sa-i impiedice pe ceilalti sa scape. Era singurul pe care murmurele nu-l impresionau, ba din contra ii dadeau forta sa continue. Le simtea tulburarea inca din momentul in care treceau pragul si asta il facea sa se simta bine.

Avea rare momente in care nu era ocupat cu trecerea dintre lumi, iar pe acelea si le umplea privindu-i pe toti cum rataceau ingroziti cautand o cale de salvare. Ii mai vedea pe cate unii care pentru cateva clipe intelegeau ca ii asteapta o eternitate de durere, insa cumva ramasite ale spiritului lor uman trezea un fel de speranta si iarasi isi incepeau cautarea. Asta il facea fericit pe Gardian. Orice moment de speranta, insemna unul si mai profund de dezamagire ceva mai tarziu.

Le stia tuturor povestile si ii era foarte clar ca suflete damnate vor exista intotdeauna. Uneori se gandea ca cei vii si-ar fi schimbat viata daca ar fi stiut de acel loc, dar apoi alunga acest gand si isi dadea seama ca nu avea de ce sa-si faca griji.

De la un punct incolo, usa ramase insa inchisa. Initial nu dadu atentie, pentru ca rareori mai erau astfel de momente. Apoi insa timpul acesta se prelungi, mult mai mult decat de obicei. Rabdare avea, dar nu infinita si cumva sunetul pe care il faceau sufletele incepu sa devina usor deranjant. La inceput a crezut doar ca acestea devenisera ceva mai zgomotoase, insa treptat realiza ca incepea sa imprumute din starile lor. Simtea oare groaza? Nu-i era clar.

Brusc usa se deschise. Alunga repede orice gand si isi propuse sa savureze momentul. Ce-i drept, nu intra decat un suflet mic, amarat si lipsit de orice vlaga. Nu-si  batu insa capul cu asta, era fericit ca lucurile reveneau la normal.

Gresise insa. Timpul trecea iarasi si portile ramaneau inchise. Totul devenise si mai apasator decat inainte. Printre cei ce e gaseau aici, aparu la un momendat o stare stranie. Nu stia sa o defineasca, insa nu o mai simtise niciodata pana acum. Si pentru prima data, in existenta sa, isi lua halebarda, isi parasi locul si incepu sa pluteasca printre suflete, ca sa caute sursa acelui nou sentiment care cumva il deranja teribil.

Pluti multa vreme si in tot acest timp simtea ca lucrurile se schimbau. Nu putea insa sa isi dea seama cum. Cert e ca se apropia usor de locul din care izvora acea stare noua. Ajunse intr-un final acolo si il vazu. Era sufletul acela mic si plapand. Sau cel putin asa fusese la inceput. Acum radia a ceva nou. Si intelese ce era: putere. O clipa ramase nemiscat. Aceasta stare ar fi trebuit sa o aiba doar el, nu un suflet chinuit de neimplinirile vietii. Se dezmetici rapid si stranse puternic halebarda. O indrepta catre cel nou, insa ceva neasteptat se intampla. Brusc milioanele sau poate miliardele de suflete se intoarsera toate catre el si toti ii vorbira ca la un semn:

-          Eu sunt Vrajitorul Sufletelor. De acest taram nu mai e nevoie. Acum eu am nevoie de aceste spirite. Energia lor imi apartine.

Vorbele bubuiau, insa Gardianul isi gasi puterea sa se repedea catre Vrajitor. Nu il atinse insa, pentru ca din spate, unul dintre suflete se repezi drept in el. Era chiar al lui.

Si acum isi aminti. Era un baiat de sase ani. Fusese primul suflet damnat care coborase aici si pentru asta i se daduse privilegiul sa fie Gardianul. Numai ca privilegiul murise.

Acum era doar un baiat de sase ani fata in fata cu cele mai mari cosmaruri ale lumii. Sufletele il inconjurau si ii transmiteau durerea lor. Vocea se auzi din nou:

- Eu o sa plec cu toti. O sa ramai doar tu si tulburarea lor pentru eternitate.

     

Super-Fat-Frumos si cursul de scriere creativa

Se uita nedumerit ba la bucata de ziar pe care o tinea in mana stanga, ba la cladirile vechi ce se gaseau pe ambele parti ale strazii. Studia cu atentie fiecare placuta cu numarul casei si parea ca s-a ratacit.

Era un barbat destul de inalt si bine facut, insa avea cea mai stranie fata posibila. Ochii fara nicio sclipire de inteligenta erau bulbucati si ii dadeau un aer de vita dusa la abator. Deasupra lor trona o pereche de ochelari care ar fi facut furori cu jumatate de secol in urma. Lentilele groase ar fi facut invidos orice fund de borcan. Buzele sale erau la fel de subtiri ca un ac de cusut, iar barbia era aproape inexistenta. Tabloul era intregit de doua urechi clapauge ce aduceau foarte mult cu palniile pe care le folosesc gospodinele in bucatarie.

Toti trecatorii se uitau mirati la personajul ce parea desprins din desene animate si nici unul nu rezista sa nu faca comentarii de tipul: “ce prostalau frate”, “unde l-au gasit, la zoo?”, “sa-l puna cineva la loc in colivie”. Nu parea insa deranjat de rautatile lor si isi continua nestingherit activitatea.

Intr-un tarziu gasi adresa care il interesa si ciocani timid la usa. Nu-i raspunse nimeni, asa ca apsa pe clanta cu mana tremuranda. Intra si cu o voce pitigaiata intreba balbaindu-se:

- E... e... e ci-cineva?

Iarasi nu se intampla nimic, asa ca se mai uita o data la bucata de ziar si hotara sa urce scarile vechi de lemn ce duceau catre etajul cladirii. Sus gasi o singura incapere in care se hotara sa intre. Deschise usa si vazu o camera fara prea multa mobila, cu peretii scorojiti. Se gasea acolo doar o masa si mai multe scaune aranjate in cerc. Pe ele stateau asezati 5 oameni foarte ciudati care se uitau surprinsi la noul venit.

Prima pe care a remarcat-o a fost o femeie batrana, extrem de urata, cu un nas mare ascutit si imbracata zdrenturos. Langa ea vazu un barbat inalt, gras si chel. Celelate scaune erau ocupate de trei gemeni, cu priviri cam la fel de tampe ca a sa si care erau aproape identici. Singurul lucru care ii diferentia parea sa fie inaltimea.

Ii mai atrase atentia un scheunat ce se auzea dintr-un colt. Isi muta privirea in zona respectiva si puse ochii pe un catel, de rasa beagel, ce parea extrem de dragut si jucaus.

Pentru ca nimeni nu indraznea sa sparga gheata se hotara chiar el sa o faca:

- Bu-buna zi-ziua! Cu-cursul de scri-criere cre-cre-creativa?

Baba intervenii cu o voce puternica si gajaita ca de fumatoare inraita:

- Ce cauti domle’ aici? Ai gresit adresa.

Barbatul se sperie un pic, se dadu jumatate de pas in spate, se uita iarasi la bucata de ziar din mana stanga si cu voce stinsa, ca si cum n-ar fi dorit sa deranjeze pe nimeni, zise iarasi:

- Pai-pai e-e-e aici in zi-zi-zi-ar anunt. A-a-a-adresa e-e-e a-a-a-sta

Hoasca veni rapid langa el, ii smulse hartia din mana si se uita intrigata. Reveni la locul ei si ii carpi o palma peste ceafa chelului:

- Boule!!! Nu ti-am zis sa faci un anunt codat. Nu trebuia sa-l putem descifra decat noi.

In ciuda masivitatii, chelul paru extrem de descumpanit de palma pe care o primise si de cuvintele care i se adresasera si replica submisiv:

- Da’ sefa sa-mi creasca mie par pe cap daca n-am facut exact ce mi-ai poruncit.

- Sa te duci la dracu’. Uite, pe hartia asta scrie clar adresa asta, dobitocule. Cum m-oi fi inhaitat eu cu toti cretinii nu stiu. Voi trei, si se uita cu o privire ucigatoare catre gemeni, prindeti-l pe prostalau si incuiati usa, nu trebuie sa ne mai deranjeze nimeni.

Brusc se auzira trei voci identice:

- Cine, noi?

- Cine, noi?

- Cine, noi?

- Da, idioootilor! Ce, vi s-a parut ca ma uitam la pasarelele de afara.? Si grabiti-va ca da semene ca vrea sa fuga.

Gemenii, impiedicandu-se reciproc, reusira cu greutate sa ajunga la noul venit. Nu le-a fost insa greu sa-l retina, pentru ca barbatul era complet panicat si simtea ca nu poate sa mai faca nicio miscare. Balbaiala i se amplifica si ingrozit o intreba pe sefa:

- Da-da-da-da ce-ce-ce am-am-am...

Batrana il intrerupse. Dadea semne evidente de nerabdare si nervozitate:

- Nu mai spune nimic, ca simt ca mi se termina viata cand te aud vorbind. Asta e, ai nimerit unde nu trebuia si acum n-avem ce face, trebuie sa te omoram.

- Dar-dar-dar...

- Dar taci dracu’ ca ma doare capu’. Asta e o intalnire intre geniile raului si tu nu aveai ce sa cauti aici. Ne-am intalnit sa ne punem creativitatea la bataie si sa gasim o metoda sa-l oprim pe Super-Fat-Frumos. Ne-ai intrerupt si ar trebui sa terminam o data cu asta si sa ne continuam sesiunea. Voi trei... si se uita din nou catre gemeni.

- Da!

- Da!

- Da!

Sefa se plesni peste frunte si spuse disperata:

- Puteti sa nu mai faceti chestia asta?

- Ce chestie?

- Ce chestie?

- Ce chestie?

- Sa spuneti toti acelasi lucur de parca sunteti retarzi.

- Da’ doctoru’ a spus ca nu suntem

- Da’ doctoru’ a spus ca...

- LINISTEEEEEE !!!

 Se intoarse disperata cu fata catre prizonier si ii spuse:

- Ti-am zis mai devreme “geniile”. Ignora partea asta. Cu astia nu o sa pot niciodata sa fac nimic. Auzi, dar tu de ce ai venit la un astfel de curs. Esti creativ ?

- Asa-asa-asa mi-mi-mi se-se-se zice.

- Ti-as mai da o sansa, ca poate esti mai stralucit ca astia. Ia lasati-l! Aseaza-te pe scaun!

Barbatul, tremurand din toate incheieturile proceda intocmai.

- Daca imi dai o idee cum am putea sa-l dovedim pe Super-Fat-Frumos, scapi.

- Su-su-super Fa-Fa-Fat Frumos?

Batrana se uita disperata in tavan:

- Trebuie sa te scap de balbaiala, ca altfel, pana la urma, tot te omor.

Lua o carte groasa si veche de pe masa, cauta rapid pagina ce o interesa si apoi incepu o incantatie. La final, cu diperare in glas, spuse:

- Ia zi ceva acuma.

- De ce ii ziceti Super-Fat-Frumos?

- Slava cerului, sa traiasca magia neagra. Am scapat de supliciu, nu te mai balabi. Ce zici? De ce e super? Pentru ca s-a inhaitat cu niste super eroi de pe la americani, i-au dat aia puteri sporite si acum s-a decis sa-si traga si nume nou, ca sa fie in ton cu noua lui situatie.

- Si voi cine sunteti?

- Eu sunt Baba Cloanta, chelu’ e Spanu si retarzi aia trei sunt gemenii din familia Zmeu.

- Si voi toti nu sunteti in stare sa-l dovediti?

- Nu, este aproape indestructibil si a inceput sa-si bata rau joc de noi in ultima vreme. Astia trei, de exemplu, erau identici, dar ca sa-i recunoasca mai usor, la doi dintre ei le-a mai scurtat din picioare. De aia sunt asa impiedicati. Oricum daca e sa ma intrebi pe mine, cred ca creierul il aveau in partea de jos a corpului si s-a mai dus din el.

- Si altceva?

- Pai pe span la blestemat sa-i creasca par din nas si urechi si in fiecare zi trebuie sa si-l tunda ca sa nu-si strice reputatia, iar mie mi-a furat matura. Nu mai pot sa zbor. Umilinta suprema i-a adus-o balaurului cu sapte capete, spuse in timp ce se uita la beagel.

Barbatul, mirat din cale-afara, se holba la catelus si zise:

- Balauru?

- Da, pe vremuri era mai mare decat casa asta si scuipa flacari. Acum se linge toata ziua intre picioare si se gudura pe langa oricine.

Barbatul lua o mina ganditoare, isi cauta ideile cateva clipe si apoi exclama fericit:

- Auzi, cred ca am o idee pentru voi.

- Spune! spuse vesela hoasca. Brusc ii revenise cheful de viata.

- Pai e clar ca nu-l puteti dovedi fizic. Trebuie sa-l atacam altfel. Si daca tot a trecut el in secolul 21, cred ca e momentul sa o faceti si voi.

- Cum?

- Cum?

- Cum?

Brusc se auzisera trei voci mirate.

Sefa ii fulgera din priviri pe gemeni si urla la ei:

-  Daca vreunul mai zice ceva, va fac vraja cu buzele cusute. Deci... coicu’ mic! Si mima in acelasi timp un fermoar tras peste gura. Iar tu, continua! La ce te gandesti?

- Pai in ziua de astazi imaginea conteaza foarte mult. Daca il faceti de ras in mass media practic il desfintati. Nu o sa se mai bazeze nimeni pe el, nu o sa-l mai cheme nimeni sa apere lumea.

- Hmmm, interesant. Dar cum facem asta?

- Cunosc eu niste fete, care ar face orice pentru suma potrivita. Le trimitem sa-l cucereasca, ii facem pe ascuns poze si le publicam. Imagineza-ti titlu mare in ziar: “Super-Fat-Frumos prins cu prostituate”. O sa-l urasca toata lumea, incepand cu Ileana Cosanzeana.

- Si de unde stii tu ca se va lasa cucerit de fetele alea?

- Pai sa va arat niste poze cu ele. Nimeni nu le poate refuza.

Baga mana in interiorul hainei, scoase de acolo portofelul si in el gasi impaturita o foaie mare A4. O desfacu si i-o arata hoascei. Aceasta facu ochii mari si fluiera scurt.

- Maiculitaaa!!! Nici cele mai celebre fiice de imparati nu au aratat vreodata asa.

- Astea sunt produse speciale de pe centura. Nu e tirist care sa le scape. Au o experienta extraodinara. Stiu ele cum sa-l ia si pe Super-Fat-Frumos.

- Mai baiete, cred ca ai scapat. Ideea ta merita pusa in aplicare. Pai trebuie sa mergem sa vorbim cu ele. Unde le gasim?

- Uite ai aici adresa, pe spatele foii.

Baba Cloanta se uita rapid peste randurile scrise cu pixul si apoi urla la ceilalti:

- Hai, avem treaba! Astazi cred ca vom da lovitura. Si luati-l si pe ala micu din colt, ca daca il lasam aici, iar face pipi peste tot si miroase urat.

Cele cinci personaje si cainele se bulucira pe usa ingusta. Se auzi apoi cum coborau in graba scarile.

Barbatul asculta sunetele o vreme si apoi isi trase masca de pe fata. Super-Fat-Frumos zambea cu gura pana la urechi amintandu-si de planul pe il concepuse cu Super-Ileana-Cosanzeana.

Adresa de pe spatele foii era a unei fabrici abandonate. Acolo, pe cei sase ii astepta acum Ileana impreuna cu cei doisprezece super-copii pe care ii avea cu Super-Fat-Frumos. Cei doi parinti hotarasera ca era momentul ca acestia sa aiba si ei pentru prima data parte de o bataie ca la carte. Ii antrenasera multa vreme si acum vroia sa-i lase sa se bucure de ciomageala pe care urmau sa le-o dea personajelor negative.

Foaia cu fetele fusese prelucrata intr-un program de editare. Era mandru de el ca reusise sa scoata toate cosurile si alunitele de pe Craiasa Zapezii si sa o faca sa arate perfect.

Super-Fat-Frumos avea deja pregatit in minte articolul in care scria cu litere mari: “Baba Cloanta, zmeii, Spanu’ si balaurul umiliti de niste pustani”.

Raport asupra intamplarii tragice a Mihaelei J.

Povestea Mihaelei J. a inceput intr-o zi de vara, extrem de incinsa, in care parintii ei, stresati de caldura din capitala, s-au decis sa evadeze intr-o statiune de munte. Au inceput prin a cauta o pensiune care trebuia sa aiba obligatoriu televizor in camera pentru a nu pierde multitudinea de programe pe care nu le ratau pentru nimic in lume si dupa ce s-au decis asupra uneia care nu le afecta prea tare bugetul, au impachetat rapid cele necesare, fara a-si bate insa foarte tare capul cu bagajele tinerei de 15 ani. In fond procedasera cam ca de obicei, pentru ca fata era doar un accesoriu ce parea sa ii impiedice in a-si desfasura viata lor banala, dar plina de nimicuri. Singurul noroc al fetei fusese “gura lumii”, fata de care cei doi parinti se dovedisera intotdeauna precauti si asta deoarece cercul lor de cunostinte era unul redus si nu isi permiteau sa le piarda asa de usor.

Fata, timida ca de obicei, se straduise sa isi organizeze ea singura o valijoara in timpul scurt pe care il avusese la dispozitie,  apoi, la strigatele badaranesti ale tatalui se repezise mai mult de frica in masina veche, ce le crease in nenumarate ocazii foarte multe probleme.

Drumul a fost unul lipsit de evenimente si pe intreaga lui durata, Mihaela a trebuit sa asculte clasicele barfe ale mamei sale, referitoare la copiii drogati si betivi ai vecinilor care facusera iaras o serie de prostii ce afectasera aparent toata linistea blocului din Patelimon. Fiind pasionata de prajituri, pe care le gatea cu orice ocazie in care doamna J. nu era acasa, fata profita de moment sa isi aduca aminte de ultima reteta pe care o citise intr-o revista si pe care isi propusese sa o testeze in acea vacanta de vara.

 Cazarea, despachetarea si repartizarea paturilor fusesera un adevarat haos, vina care a fost aruncata pe biata tanara, iar apoi cei doi parinti, stresati si agasati, hotarara sa isi comande ceva de mancare in camera, in idea de a nu rata ultimul episod al celui mai la moda serial pentru categoria lor de varsta. De la un punct incolo uitara de fata lor, astfel incat aceasta se strecura cu pasi mici in afara pensiunii, acolo unde, pe o banca incomoda din lemn il vazu pe tanarul Marian L. ce citea nestingherit o carte groasa. O intriga pe data felul in care baiatul se dovedea a fi fascinat de ceea ce descoperise acolo si drept urmare, desi nu mai facuse niciodata asa ceva hotara sa intre in vorba cu el. Schimbara timid primele replici, insa in momentul in care tanarul incepu sa povesteasca despre pasiunea lui, respectiv compunerea de poezii, fata trecu instant peste temerile ce i le generasera toti colegii de scoala care faceau glume pe seama ei cu orice prilej. Fata isi dezvalui si ea pasiunile secrete pentru gatit si tai-chi, si devenea din ce in ce mai curioasa in ceea ce privea o anumita caldura pe care incepuse sa o simta in obraji pe masura ce orele treceau alaturi de primul prieten pe care si-l facuse vreodata in viata ei.

Punctul cel mai greu al relatie ei lor a fost momentul in care Marian i-a propus sa fumeze impreuna cu el o tigara cu un miros ciudat, despre care auzise la emisiunile de stiri ca genera niste reactii ciudate pe care societatea le cataloga ca fiind anormale; gandurile s-au impletit rapid insa cu ura pe care o avea fata de obiceiurile nesuferite din famile J., drept urmare, desi la inceput s-a inecat si s-a inverzit la fata, si-a propus sa se bucure din plin de acel moment. Razbunarea a fost maxima in momentul in care substanta respectiva i-a produs reactii pe care nu-si imaginase ca le va putea avea vreodata sub conducerea dura si lipsita de orice justificare a tatalui ei.

Parintii ei nu au realizat niciodata ce i se intamplase si asta pentru ca erau prea preocupati sa se vaite de cheltuilile excesive pe care le generase aceasta excursie, pe care aveau sa o foloseasca ulterior ca subiect de discutie in intalnirile cu prietenii, etalandu-si cu aceasta ocazie capacitatea lor de a avea activitati sociale cat mai diverse.

Viata secreta a Mihaelei si a lui Adrian a continuat pe parcursul verii, cei doi profitand din plin de orele lungi in care parintii fetei erau plecati la serviciu. Activitatile lor s-au diversificat, trecand prin consumul de substante halucinogene si alcoolice cat mai tari si prin pozitii sexuale cat mai ciudate, in incercarea de a imita tot ceea ce vedeau pe niste site-uri pentru adulti pe care tanarul le descoperise in prealabil pe internet impreuna cu niste prieteni, dar pe care nu le putuse pune in practica anterior, deoarece toate fetele pe care le cunoscuse pana atunci considerasera ca lucururile acelea erau mult sub demnitatea lor.

La sfarsitul verii, fata era aproape o leguma, iar parintii ei o criticau extrem de tare pentru faptul ca statea toata ziua cu nasul in carti, lucru care in mintea lor explica paloarea si lipsa de interes pentru orice altceva a fetei.

Zilele de scoala s-au intors, iar fata si-a pierdut brusc orele din zi pe care le petrecea cu activitatile descrise mai  sus. S-a adaptat destul de usor la  pierderea contactului cu tanarul poet, insa nu si-a putut imagina viata fara drogurile de care acesta facea rost. Bineinteles ca nu avea bani de la parinti, pe care sa ii poata cheltui pe asa ceva, drept urmare a inceput sa-i obtina prestand diverse favoruri pentru colegii ei, care brusc incepusera sa o priveasca cu alti ochi.

Criticile parintilor s-au extins, plecand de la carti si mergand catre muzica si mentalitatea infecta a tinerilor in general, justificand astfel in mintea lor esecul lor in cresterea fetei. Prima care si-a dat seama de problemele tinerei, a fost consultanta scolii pe probleme sociale, ea incercand sa o indrume catre un centru ce trata astfel de situatii. Vorbele moralizatoare nu au impresionat-o foarte tare pe Mihaela, cu atat mai mult cu cat simtea o aversiune de neexplicat fata de numele consultantei, Katja. Ea mers totusi la centrul respective in momentul in care a fost amenintata ca parintii ei vor afla toata povestea.

A inceput sa participe la niste intalniri ce pareau sa o enerveze teribil, in care diversi tineri isi spuneau povestile stranii ce ii condusesera catre o viata pe care si-o distrusesera prin diverse metode  si din diverse motive. Niciuna dintre ele nu parea insa sa o miste foarte tare, atat timp cat traia cu impresia ca tragica ei viata nu-si gasea corespondent in nimic din ceea ce auzea si asta pana cand a intalnit-o pe Adriana B., o fata fix de varsta ei. Adriana a impresionat-o cu problemele prin care trecuse si pe care le avea din cauza parintilor vitregi, pentru ca atat mama, cat si tatal ei, dupa divort, se recasatorisera cu doua persoane pe cat de bogate pe atat de nesuferite.

O intamplare din acea perioada reprezinta probabil explicatia pentru mare parte din evenimentele care s-au petrecut ulterior. Intr-o seara, dupa intalnirea de la centru, cele doua tinere au plecat impreuna catre casa, pe drum Adriana povestindu-i Mihaelei despre un text fascinant pe care il descoperise in biblioteca si care de cateva zile ii genera tot felul de vise ce o tulburau. Mihaela a primit si ea imprumut cartea respectiva si in momentul in care a ajuns acasa si s-a bagat in pat a inceput sa devoreze povestea unei tinere care ajunsese sa fie incredintata ca are sufletul unei lebede si ca locul ei nu este printre oameni, ci printre fiintele acelea pline de gingasie si frumusete. Povestea i-a amintit clar de noua ei prietena si cu prima ocazie in care s-au intalnit au inceput sa isi imagineze cu detalii cat mai clar conturate, ca legenda ar fi adevarata si in cazul lor.

Zilele au trecut, povestile au continuat si in scurt timp cele doua tinere si-au creat propriul univers din care ieseau cu foarte mare greutate.

Tragedia  s-a intamplat cu doua zile inainte de Craciun, atunci cand membrii familiei J. s-au intors acasa si au descoperit geamul larg deschis in camera Mihaelei, lucru care i-a enervat teribil deoarece asta insemna ca trebuia sa creasca nivelul caldurii din  calorifer generand astfel cheltuieli marite la intretinere.

Au devenit totusi putin ingrijorati atunci cand si-au dat seama ca fata nu era in casa, iar camera ei era plina de niste prafuri ciudate. Pana la urma doamna J. si-a aplecat capul pe fereastra deschisa si a vazut o multime stransa in curticica de langa bloc. Un gand straniu a cuprins-o brusc si a luat-o la goana pe scari, alergand din ce in ce mai tare pe masura ce idea ce i se ivise in cap explica tot mai tare comportamentul fetei sale din ultima jumatate de an. Ajunsa jos i-a imbrancit cu furie pe toti cei adunati acolo si in centrul gramezii de oameni a descoperit doua trupuri gingase ce zaceau intinse pe pamantul acoperit de cativa fulgi de zapada. Cele doua fete, desi moarte, pareau a avea fetele linistite si visatoare. Se tineau de mana si voci din multime spuneau ca le vazusera in momentul in care se aruncasera pe fereastra cum incercasera sa dea din maini ca doua pasari aflate la primul zbor.