Primul semn a apărut
într-una dintre intersecţiile cele mai aglomerate. La început a fost doar o
mică crăpătură în asfalt. Evident toată lumea a ignorat-o şi viaţa în oraş a
continuat la fel de agitată si nepăsătoare ca şi pâna atunci.
Într-o dimineaţa din crăpătura respectivă a ieşit un firişor
verde. Greu de crezut că şi pe acela l-a remarcat cineva. Ba mai mult, câteva roţi de autoturisme
au trecut în cea mai mare viteză peste el.
Abia într-o zi de
miercuri, doamna Stefania, contabilă la o firmă de construcţii, s-a speriat de
crenguţa care răsărise ca prin minune in timpul nopţii. Trecea în fiecare zi
prin acelaşi loc, aproape la aceeaşi oră şi putea să jure că niciodata nu o văzuse.
Întâmplător, fix în
momentul în care evita cu efort ciudăţenia, tocmai vorbea la telefon cu soţul
ei, consilier de seamă al primăriei. Bineinţeles că în secunda în care acesta a
aflat motivul sperieturii soţiei, a început să facă presiuni la Administraţia Drumurilor
pentru curaţarea intersecţiei.
Directorul
administraţiei a ignorat la început apelurile stresante care îi tulburau
liniştea unei dimineţi plăcute de primavara. Din pacate însă pentru el,
rapoartele ce menţionau astfel de situaţii au crescut exponenţial pe parcursul
următoarelor ore. Zeci de intersecţii importante din oraş păreau să fi fost
invadate de crenguţe care se încăpătânau să străpunga asfaltul si să se înalţe
fix în mijlocul răscrucilor de drumuri.
Ordinele au fost date
cu repeziciune, mai ales că primarul tocmai primise o notă referitoare la o
vizită a unui ministru important în oraşul lor. Muncitorii s-au repezit cu
topoarele şi griul monoton al asfaltului şi-a regăsit destul de rapid liniştea.
A doua zi dimineaţa
doamna Ştefania oprea absolut uluită masina. Crenguţa, despre care primise
vestea că fusese retezată era acum un copăcel de vreo doi metri, plin de frunze
groase şi chiar şi de câteva flori. Situaţia era identica şi în celelalte
intersecţii din oraş, iar directorul administraţiei se uita siderat la dosarul
de reclamaţii venit din partea cetăţenilor tulburaţi de perturbarea traficului.
Telefoanele începură
să sune haotic şi o echipă a Ministerului Mediului a venit grabnic să evalueze
situaţia. Evaluarea s-a întins pe o sută douăzeci de pagini. De bună seama a
fost doar o modalitate prin care experţii respectivi au hotărât să nu-şi
declare incompetenţa. Şi asta pentru că toate cele şaptesprezece recomandări pe
care le-au făcut nu au produs nicio schimbare. Copacii, semeţi de acum, erau
doborâţi în fiecare seară şi apoi dimineaţa se inălţau şi mai falnici şi mai
înfrunziţi decât în ziua precedentă.
Specialiştii au
continuat să curgă. Botanişti,
chimişti, fizicieni, ingineri, aruncau sfaturi peste sfaturi. Un ziarist haios
din oraş chiar ajunsese să compare situaţia cu basmele în care vonici din toată
lumea erau chemaţi să salveze regatul şi cu toţii eşuau. Spre deosebire de basm
însă, aici nu apărea niciun prinţ salvator.
Mai mult, specialiştii începuseră să vina şi din zone mai puţin
convenţionale. Astrologi, necromanţi, spritişti şi ghicitoare propovăduiau
sfarşitul lumii sau în orice caz declinul ei.
Au venit până si
germanii si americanii să facă o estimare a situaţiei. Copacilor însă nu le-a
pasat foarte tare de asta. Au continuat sa crească. Coroanele lor erau printre
cele mai spectaculoase văzute vreodata. Mulţimea de turişti care venea să îi
fotografieze părea să îi enerveze şi mai tare pe locuitorii care oricum erau
chinuiţi de faptul că trebuiau să ocoleasca mereu cu maşinile drăcoveniile
apărute în calea lor.
Au început revolte in
faţa primăriei. S-au
organizat conferinţe internaţionale extrem de costisitoare. Toate discuţiile
din cafenele, de la cârciumi sau petreceri, ba chiar si din pauzele de la scoală, se purtau doar
pe tema metodelor de a distruge definitiv duşmanul din intersecţie. Oraşul întreg era dominat de ura împotriva
acestui inamic care le invadase asfaltul.
Starea de spirit atât
de apăsătoare s-a spulberat în cea mai călduroasă zi din vara acelui an. Atunci,
pe lângă supărarea provocată de copacii monstruoşi, căldura lovea nemilos în
orice trecător. Până şi aparatele de aer
condiţionat începuseră să se strice şi să cedeze în faţa gradelor din
termometre ce creşteau cu fiecare minut.
În jurul orei patru
după-amiază, în apogeul valului de
căldura, a apărut zvonul că nea Costica, un pensionar de vreo optzeci de ani a
fost zărit pe stradă. Vecinii s-au repezit să-l aducă în casă ca să nu păţească ceva. L-au gasit sub
unul dintre copacii respectivi. Stătea comod într-un scaun pliant şi citea
liniştit ziarul. Pe chipul său se vedea o strălucire ciudată. Se simţea foarte
relaxat.
Vecinii au crezut că
inebunise şi s-au grăbit să-l ia cu forţa in casă. Ajunşi insă sub umbra copacului
au rămas înmărmuriţi. Corona extrem de groasă şi de bogată bloca orice urmă de
căldură. Nici cea mai faimoasa insulă tropicală nu oferea o temperatură mai
placută.
A doua zi toţi
experţii au fost alungaţi din oraş, iar nea Costică a fost numit şef la nou creata
Administraţie a Copacilor din Intersecţii. Sub coroanele copacilor au fost
instalate bancuţe comode şi turiştii au fost invitaţi să ia un loc şi să se
bucure de atmosfera plăcuta. Doamna Ştefania a continuat să meargă cu maşina la
serviciu, ce-i drept pe noul traseu care era puţin deviat faţă de cel initial.
Însă nu mai vorbea la telefon ci se uita de fiecare dată prin parbriz, cu
bucurie în suflet, la minunile ce apăruseră la ei în oraş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu