Fochistu’

Imediat ce l-am sesizat mi-am amintit de el. Si el ma vazuse, de asta sunt sigur, insa nu avea cum sa ma recunoasca.

Ne cunoscusem in urma cu mai bine de 20 de ani. Eram amandoi copii si ne faceam de cap in gasca din spatele blocurilor. Fochistu’ era singurul dintre cei zece sau doisprezece baietandrii care statea la casa. Parintii lui aveau o constructie destul de mare exact acolo unde se terminau blocurile, la marginea orasului. Dupa casa lor era camp. Alergam cu totii pe acolo speriind stolurile de pasari si batand toata ziua mingea. Uneori trageam prea tare in ea si se oprea in malul de langa rau. Ne opream si noi din alergat si incepea balaceala. Uneori mai veneau vecini de prin alte cartiere, tot asa de la marginea orasului si isi aduceau vacile la pascut si la adapat. Iarba se gasea din belsug pe ambele maluri. Era de un verde bogat si animalele infometate se repezeau in ea. Ne opream cateva clipe din balaceala se la ascultam mugetele de placere si apoi continuam cu distractia in apa.

Fochistu’ isi capatase porecla de la trenuletul pe care il primise cadou la o zi de nastere. Era cel mai tare cadou care fusese facut vreodata in gasca noastra si toata lumea fusese de acord ca porecla respectiva i se potrivea cel mai bine. Nu stiam nici unul dintre noi exact ce facea un fochist dar avea o rezonanta de persoana importanta si respectata. Cam asa statea treaba si cu prietenul nostru care se lauda tot timpul cu placerile pe care i le faceau cei doi parinti. Mancase chestii de care nu auzisem niciodata, avea haine cumparate din magazine in care nu calcasem si primea lucruri pe care in mod normal le-am fi vazut doar la televizor.

Uneori cand gura il lua pe dinainte ii vedeam cei doi dinti foarte plati din fata din cauza ca buzele i se tuguiau intr-un mod ciudat. Am avut o tentativa sa-i pun porecla de viezurele, insa ceilalti copii m-au ignorat. Le era frica ca il vor supara si isi vor pierde privilegiul de a se bucura cu jucariile neobisnuite pe care le aducea uneori Fochistu’.

Intr-o toamna ceva nou s-a petrecut la noi in localitate. A falimentat fabrica in care lucra aproape un sfert din populatia orasului, inclusiv tata. La vremea aceea nu am inteles ce era acela faliment si nici delapidare. Acesta era un termen pe care tata il tot folosea cand venea vorba de unul dintre directorii fabricii, domnul Groapa, parintele amicului nostru Fochistu’.

Am inceput insa sa vad efectele cu ocazia primului Craciun. Iesisem toti afara sa ne batem cu zapada si doar unul nu se plangea ca nu primise cadou. Fochistu era trist din cauza ca avionul pe care si-l dorise era rosu, nu albastru asa cum ceruse el. Drama lui nu avea mare sens pentru restul, dar cumva eram cu totii bucurosi ca nici macar el nu era cu totul fericit la acele sarbatori.

Mai tarziu o noua tragedie l-a lovit. Parintii lui vroiau sa se mute intr-o alta localitate. Nu era suparat ca se despartea de noi, in schimb era total revoltat din cauza ca locul in care mergeau era unul friguros. Ani mai tarziu am aflat ca se mutasera intr-o statiune la munte, domnul Groapa investise in turism si cumparase si o casa acolo care valora cam cat toate apartamentele noastre la un loc.

Intre timp lucrurile incepusera sa o ia razna acasa. Ai mei se certau tot mai des din cauza banilor. La un moment dat mama s-a imbolnavit si au trebuit sa o interneze. Nu mi-a explicat nimeni unde au dus-o, cert e ca atunci cand s-a intors era schimbata. Era politicoasa, dar nu mai era blanda, era frumoasa, dar nu mai era gingasa, facea mancare gustoasa, dar nu mai gatea cu suflet, spala si calca, dar noaptea ma zgariau cearsafurile.

Si acum… acum l-am reintalnit pe Fochist. Si tot ceea ce imi doresc este un motiv. In momentul in care am navalit cu banda in banca, seful nostru a urla la clientii trantiti la pamant ca pe timpul desfasurarii jafului nu avem nevoie decat de un singur motiv ca sa tragem.

Ma uit insistent la el si il vad cum se pipaie pe buzunarul de la pantalonul de stofa cumparat de la unul dintre cei mai scumpi designeri. Are celularul acolo si cred ca incearca sa il scoata. Sub masca neagra groasa nimeni nu imi vede fata. Nu ma mai intereseaza ce se intampla cu jaful, insa ranjesc a razbunare asteptand momentul in care isi va scoate telefonul. Am tras siguranta de la pistol si ma gandesc la mama.