Episodul 5 - Sange pretios

- Avem nevoie de un om. Cat timp am stat pe Pamant, am avut ocazia sa facem niste teste pe voi si am constatat ca o proteina pe care o aveti voi in sange e distrugatoare pentru sistemul imunitar al ritienilor. Din pacate nu am avut cum sa luam o mostra de pe Pamant, pentru ca la imbarcare au fost perchezitionate toate bagajele. Acum avem insa nevoie de cativa mililitri. Avem un dispozitiv care poate multiplica proteina si apoi tot ce mai trebuie sa facem este sa le infestam depozitele de mancare. Suntem prea putini ca sa-i putem infrange intr-o lupta armata, asa ca asta este singura cale.

- Si totusi, de ce eu?

- In ultimele saptamani am incercat sa ne apropiem de mai multi oameni. Noi avem o abilitate nativa de a detecta sentimentele celor din jur si am cautat un om de incredere care sa fie dispus sa faca asta pentru noi si sa nu ne tradeze. Ai fi surpins cat de diferit fata de tine vad ceilalti acest loc. Chiar daca sunt socati de traiul greu de aici, majoritatea inca mai spera ca vor gasi salvarea de la viata mizera pe care o aveau acasa.

- Serios? Intreb de-a dreptul socat. Nu inteleg, pai si eu eram nemultumit de viata mea din Londra, dar fata de cosmarul de aici, pare rai.

- E suprinzator cum ai reusit sa treci de interviul de recrutare pentru colonizare. Nu stim cum de s-a intamplat asta, dar felicitari. Pana la urma, ce sa zic... norocul nostru. Au fost alesi oameni pentru care modul lor de viata de pe Pamant devenise sinistru. Oameni foarte saraci, oameni in pragul sinuciderii, oameni fara nici cea mai mica speranta de mai bine. Se pare ca pentru ei colonia asta chiar e un pas inainte. Alegerea ritienilor a fost destul de inteligenta, recunosc. Au facut rost de sclavi, fara ca acestia sa isi dea insa seama. Cred ca in ceea ce te priveste, din ce mi-am dat seama si din ce mi-a povestit si Torg... scuze, Mathias as cum il stii tu, erai mai degraba plictisit decat disperat.

- Ce stii tu despre viata mea? spun usor iritat.

- Nu prea multe recunosc. Sper ca nu te-am jignit, imi raspunde cu sinceritate. Am nevoie sa stiu daca vrei sa ne ajuti.

Stau si ma gandesc pret de cateva minute. Profesorul nu ma intrerupe. Sta rabdator si imi astepta decizia. Pana la urma imi dau seama ca tot ce imi dorisem era sa fac ceva semnificativ. Ce alta ocazie mai buna ca asta pot primi?

- Accept. Sa-i dam drumul! Spun cu incredere.

Raspunde cu un ton in care i se simte recunostinta:

- Iti multumesc mult in numele tuturor. Colegii mei vor fi foarte incantati cand iti vor auzi decizia.

- Auzi, dar mai am doua intrebari.

- Sigur, spune! Iti raspund cu cea mai mare placere.

- Nu va e teama ca ne gasesc ritienii aici? Ma gandesc ca s-a dat alarma dupa ce m-ati eliberat.

- Stai linistit, galeria asta nu face parte din complex. E din structura planetei. Am descoperit-o din intamplare si am facut-o loc de intalnire. Am adunat aici toate materialele de care avem nevoie si pe care au reusit tovarasi de-ai nostri sa le strecoare in ultimele saptamani. Si mai ai o intrebare. Care e? spune avand o curiozitate mare in glas.

- Femeia... spun eu fascinat.

Zambeste si imi raspunde cu blandete:

- Ti-e draga, nu? Ei da, e o aparitie surprinzatoare. Este fata unui ritian si a unei skaa. Skaa, sunt o specie care traiau si ei pe una dintre planetele cucerite de hoarda asta de nenorociti. Semanau foarte mult cu voi, pamantenii si cu noi, insa aveau o particularitate: imbatraneau greu. Traiau in medie cam cinci sute de ani. Cand au fost cuceriti s-au sinucis cu totii. Erau o rasa tare mandra. Totusi , unul dintre generalii ritieni a reusit sa ia sclava o bastinasa si apoi a aparut acest copil. Mama i-a murit la nastere si nu i s-a spus niciodata care ii este istoria. I s-a explicat doar ca a suferit o mutatie si de aceea nu semana cu cei din jurul ei. A urmat calea tatalui ei si a avut o cariera glorioasa in armata. Cu foarte multi ani in urma a fost trimisa ca spion pe Pamant, sa observe obiceiurile voastre si nivelul de dezvoltare. A stat multa vreme printre cei din specia ta si apoi s-a intors cu informatii valoroase. La intoarcere a fost printre putinii lideri militari care s-au descurcat bine in bataliile despre care iti spuneam ca au avut rezultate cam proaste pentru ritieni. Apoi a ajuns printre membrii marcanti ai coloniei de aici. Mathias a aflat la un moment dat toata istoria ei de la un ritian batran si putin senil, ce povestea lucururi fara sa mai fie atent si la interlocutor. Cand ne-am intalnit in bar era socat pentru ca isi dadea seama ca tocmai o descoperise. A profitat si acum doua zile a reusit sa se strecoare la ea si sa-i spuna totul. Femeia a decis sa ni se alature in secret. Acum ii uraste pe ritieni si a promis sa ne duca la depozitele de hrana ca sa le otravim cu proteina din sangele tau.

- Parca e un inger, spun fara sa vreau. Cat timp imi povestise istoria ei, nu-mi luasem nicio clipa ochii de la locul in care se gasea.

- Daca tot iti este asa de draga, o s-o rog sa iti recolteze ea sangele, poate asa o sa va cunoasteti mai bine, imi spune profesorul cu un zambet siret.

Dupa doar doua minute, femeia se apropie de mine. Sunt in al noualea cer. Usor parca uit de toata nebunia din jurul meu. In momentul in care ajunge aproape de mine se schimba la fata. Zambetul pe care il abordase pana acum, se transforma intr-un chip ca de gheata. Se apleaca la urechea mea si imi spoteste:

- E momentul zero.

Cuvintele ei ma izbesc si parca apasa un buton secret. Brusc, neuronii mi-o iau razna si creierul imi este invadat de amintiri. Sunt prizonierul unei specii ciudate. Au capul mare, disproportionat fata de corp, cel putin dupa perceptiile mele. Bratele le sunt lungi, aproape cat picioarele, iar ranjetul pe care il abordeaza este sinistru. Radiaza de aroganta si ura. Vad clar inoculatorii ritieni care ma programeaza mental pentru o actiune mareata de distrugere a inamicilor. Ii vad apoi pe chirurgi care imi implanteaza in piept o micro-bomba cu declansare neuronala.

Undeva intr-un laborator vecin cu cel in care sunt eu prelucrat, tehnicienii ritieni reprogrameaza un adroid. A fost folosit candva ca spion si acum va fi utilizat ca si tradator. Pe o eticheta scrie cu litere metalice: Gloria.

Acum e suficient sa ma gandesc doar la explozie si totul se va narui. Mai e in mine o mica parte care ar vrea sa zica “Stop!”, dar dorinta de a ma supune stapanilor mei e coplesitoare. Imi fac datoria si gata... totul se sfarseste. Galeria e inundata de radiatiile devastatoare ale bombei care zace in mine de mai bine de un an.